FACULTATEA DE MEDICINĂ ȘI PANTOFII TATEI

 Costel Zăgan

09.12.2020

Facultatea de Medicină și pantofii tatei (1)

Iașul studenției! Studenția mea, a ta, a Cuiva. Ultimul an: examene, cunoștințe, probleme, bolnavi și bolnave. Studenți și studente. Bani. Gazdă. Telefoane. Net. Plecat acasă. Venit de-acasă. Frați. Surori. Mama. Tata. Grătar. Mici. Bere. Vin. Și pleacă. Eu? Rămân. Și trec. Nu mă poate opri nimeni și nimic. Doamne-ajută! Dar nu-mi bagă în mapa de student! Cursuri și curse. Tema pentru licență. Profesor îndrumător. Doctor. Devenire întru Medicină. Cu M mare, de la muncă. Plăceri amânate.

Meseria, înainte de toate!

Na, că fac și versuri! Cu toate că nu prea mă omor după poezie. O singură rimă, acolo, n-o fi moarte de om! Că doar m-am pregătit să dreg ce-ar vrea să strice tocmai ea, coana moarte, și nicidecum viața, cum mai vorbește lumea.

Ce cură de viață să mergi printre bolnavi! Să-i simți cum luptă să nu piardă niciun centimetru de viață, niciun milimetru!

Și eu trebuie să-mi pun mâinile și priceperea în slujba vieții și-a celor care vor să meargă, să apuce, să muncească din nou, să cioplească sau să scrie, să-și mângâie nevasta sau copiii, să-i scrie o scrisoare copilului plecat în cele străinătăți!

Să fie, Doamne, întregi! Aproape întregi.

– Alo, tata: ce mai faci? Ești bine? Dă-mi-o pe mama la telefon, te rog!

Ne-auzim!

Viață pe bandă rulantă. Urci. Poți să cazi. Dar, ca într-un joc, de data asta, nu se pune! Altădată vom vedea! Așa că urci mai departe. Uneori, mi-e teamă. Însă bolnavii nici măcar nu trebuie să-mi ghicească frica.

Și totuși, nu mi-e teamă de viitor. Cu trecutul aș mai avea ceva conturi de reglat…Le-oi rezolva și pe astea, că nu vin, vorba tatei, extratereștrii!

Că, „extraterestre” mai sunt și pe la medicină, n-a murit mama lor, slavă Domnului!

Tata mă tot întreabă cum merge treaba? Păi, cum să meargă?…Aproape că mi-a dat o sugestie. Dacă fiecare zi poate fi considerată un pas înainte, hai să încerc să-i vizualizez pașii!

Încotro și cum voi face următorul pas? Și ce urmă voi lăsa pe nisipul ce s-a scurs din clepsidra zilei?

[din ALTER EGO (15)]

 

11. Morfologia unei zile de iarnă

   Minus opt grade. Ger. Și zăpadă de 15-20 de centimetri grosime. Ora 7 și 54 de minute. Îmi beau cafeaua matinală. Cu restricții: numai una pe zi. Probleme: cu inima. Și mai puțină sare, și mai puțin alcool, și mai puțin stres. Restricții, restricții, restricții.

   Privesc pe fereastră iarna. O iarnă autentică. Însă de sărbători, la Crăciun și la Revelion zăpada nu a binevoit să fie prezentă, strălucind orbitor prin absență. Totală. Totuși, a fost frumos: eu, nevastă-mea, fiul cel mic și a doua fată am dat tonul petrecerii de sărbătoare. Mâncare și băutură, din belșug. Brăduțul – imaculat și echipat în conformitate cu evenimentul. Căldură și muzică. Colindători. Lerui ler și mâine anul se-nvechește!…Alt plugușor își va intra în drepturi abia la primăvară. Semne bune anul are? Are.

Fiecare lucru însă la timpul său. Suntem în vacanța de iarnă, trei săptămâni. Împușcăm trei iepuri dintr-o lovitură. Crăciunul, Revelionul și Boboteaza. Iisus Hristos, Bunul Dumnezeu și Sfântul Duh.

   Toate acestea îmi amintesc de Radu Gyr și de colindul său ceresc, inefabil și arhicunoscut. Cu toate acestea, voi reproduce, mai la vale, din volumul său Anotimpul umbrelor, ultima poezie:

 

Zăganul

 

Legenda i-a stins toată seminția

și i-a-ngropat-o-n zalele zăpezii,

pe unde capre negre-și urcă iezii,-

iar platoșele rocilor trufia.

 

Singur rămas pe gresii de ardezii,

își simte-n solitudine tăria

și față-n față stă cu veșnicia,

sub viscolele verzi ale amiezii.

 

Durând din vreme veche-n vreme nouă,

e ultimul zăgan rămas pe creste.

Nu-i pasă dacă grindinile plouă,

 

el știe doar că biruie și este,

și-n piscul unde bea azur și rouă,

zbârlit, înfruntă secol și poveste.

 

Sonetul a fost scris în data de 5 august 1968. Pe atunci, eu aveam 10 ani. Astăzi, numai tăcerea ar putea continua acest poem superb.

 

Ridică-te, Costele, noapte bună, Radule!

Sursa foto: static.eva.ro

 Costel Zăgan

13.12.2017

12. Fals jurnal de irealitate (4)

1,2, 3, 4, 5,…Și totuși, nu sunt numai niște cifre. Sunt în primul rând oameni! Mai mari sau mai mici. Nu contează.

Ei bine, acești oameni aflați în suferință ar trebui să fie scopul vieții noastre, deoarece doar noi – medicul, sora medicală, balneofizioterapeutul etc. suntem ultima lor soluție. Și nu avem dreptul să-i dezamăgim!

Spitalul de Urgență pentru Copii ”Sfânta Maria” a fost înființat în anul de grație 1970, prin unificarea Spitalului Israielit, a Spitalului Caritas și a Spitalului Sfântul Spiridon.

În prezent, ”Sfânta Maria” asigură asistența medicală pediatrică de înaltă specializare atât în județul Iași, precum și pentru celelalte șapte județe ale Moldovei.

Eu am fost repartizat în Secția de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie, înființată tot în același an fatidic 1970. Cele 17 paturi ale secției sunt ocupate de copii și tineri , care nu depășesc, totuși, 18 ani. Aici sunt tratate:

 

– afecțiuni ale aparatului locomotor

 

– afecțiuni ale aparatului circulator

 

– afecțiuni respiratorii

 

– afecțiuni ale aparatului neurologic

 

– boli de nutriție

 

– afecțiuni endocrine

 

– afecțiuni genetice

 

– afecțiuni metabolice

 

– afecțiuni dermatologice.

 

Spitalul mai este dotat cu două săli de kinetoterapie, un bazin de înot terapeutic, trei săli de fizioterapie, un cabinet cu aerosoli, un cabinet de masaj și o sală de hidrotermoterapie, următoarele proceduri fiind gata oricând să înceapă:

 

– gimnastică medicală

 

– înot terapeutic

 

– vibromasaj

 

– aerosoli

 

– hidrotermoterapie.

 

Și cred că ar mai fi și alte proceduri de fizioterapie: galvanoionizări, curenți diadinamici, Trabert, stimulări, radiații infraroșii sau ultraviolete.

 

Dar oamenii, unde sunt oamenii, dragilor?  Sunt sănătoși, așa că n-au ce căuta la spital. La niciun spital.

– Să auzim numai de bine!

Sursa foto: antena3.ro

 Costel Zăgan

17.03.2019

Fals jurnal de irealitate (5)

Dar ziua, prima mea zi de practică nu s-a încheiat aici. Mi s-au prezentat patologiile și bolile cel mai des întâlnite; am cunoscut kinetoterapeuții , care își desfășurau aici munca lor recuperatorie.
Am cunoscut-o, nici nu se putea altfel, și pe Șefa Secției, Doamna Doctor E.D.
Alături de kinetoterapeuți veterani, am încercat și noi, pufanii secției să ne facem simțită prezența recuperatorie, fiind alături de pacienții ce ne-au fost repartizați. Și nu pot să nu mă gândesc cu o delicată tandrețe la:

* Diana

* Patricia

* Costache

* Karina

* Andrei.

Adică la platfus, obezitate infantilă, cifoscolioză, scolioză, jordoză.

Cineva ar fi tras o linie, dacă ar fi putut, la finele acestei zile deosebit de încărcată, mai ales emoțional…

Nimeni nu poate ști ce-ți rezervă ziua de mâine. Un accident biografic m-a făcut să ajung pacientul unei secții asemănătoare. După terminarea tratamentului de recuperare și văzând dăruirea profesională a kinetoterapeuților mi-am dorit să ajung asemenea lor: niște îngeri pe pământ!

 Costel Zăgan

22.04.2020

Cobaiul de mic se cunoaște

Altu a ajuns cu Alta în lanul de popușoi. Copchileții parcă-i așteptau printre rânduri. Erau din belșug.

• Hai nu mai beli atâta ochii la mine că ne-apucă amiaza și n-am strâns nimica! Și parcă-l aud pe Nea Costică…

• Taci, gură-bogată, că terminăm pe loc!

• Pe loc…nani! Nani-nani, puiul mamei!

• Nu mă supăra, că te las singură și te papă moșu lupu!

• Mare scofală: să te văd cum te descurci cu mama când ajungi acasă! Despre maică-ta nici nu mai vorbesc!

• Oprește-te, că te-aude cineva și te-a mai crede!

• Cine să m-audă în pustietatea asta, dacă nici tu n-o faci!

• Eu? Sunt numai ochi și urechi la tine!

• Da, mai mult ochi decât urechi! Ai să mă deochi, nebunule! Te uiți la mine ca la Maica Precista!

• …dezbrăcată!

• Taci, păcătosule!

• …Știi, Alta, uneori îmi vine pur și simplu să-ngenunchez și să-i mulțumesc lui Dumnezeu…

• Mulțumește-i odată și taci!

• …că exiști!!!

• Fugi de-aici, că mă faci și pe mine să plâng de comoție sentimentală! Iar eu nu plâng cu una-cu două!

• Știu-știu, tu vrei mai multe!

• Vezi că ești obraznic! Eu îți vorbesc frumos și tu o iei razna!

• Razna în jurul tău, Alta!

Brusc, Altu se aruncă în genunchi, cuprinzându-i picioarele cu ambele brațe!

• Mulțumesc, Doamne că exiști și-ai făcut-o pe Alta!

• Ce-ai pățit, Altule?! Hai, copăcel, că nu ești în biserică! Și nici nu-i vreme de-nchinat! Acușica vine Nea Costică și n-am strâns niciun copchileț!

• Tu ești copchilețul meu drag!

• Hopa-hopa, se-ngroașă gluma! Am trecut la declarații de amor ghebos! Oprește-te că chem miliția!

• Degeaba, nu vine, că-ți bați joc de Limba Română! Ai comis o cacofonie!

• Ce-i aia? Ești zărghit rău! Te-o bătut căldura în moalele capului și-ți zboară numai porumbei sălbatici din gură!

• Păi, da: nu cioroi ca la tine! Infractoareo: chinuiești Limba Română cu frumusețea ta! Nu mai știu nici eu ce vorbesc!

• Tu nu știi ce faci, nu ce vorbești!

• Ho-ho-ho, filozoafa lui pește!

• 
  

UN CAR CU COPCHILEȚI

 

Un car de copchileți

–Nea Costică, mâine mergem cu carul după copchileți, la gostat!

– Mergem, dacă trebuie, punem carul în foncție!

– Îl punem, merge și Una cu noi!

– Să meargă, că este loc destul!

– Atunci, rămâi cu bine!

– Cu bine să fie!

A doua zi, cu zorii în cap și cu cheful de treabă dat la maxim (deși habar n-am dacă Maxim știe de treaba asta!)

ieșim din sat: eu, Una și Nea Costică. Soarele era abia cât o dungă la orizont. Noi, o țâră mai sus. Într-un car cu boi.

Nea Costică era ca de obicei calm și cu zâmbetul gata s-o ia la vale.

– O să fie cald și azi, auzim dintr-odată vorba domoală a lui Nea Costică – blândețe coborâtă pe pământ. Tăcerea ne ține gurile adormite: mie și Unei. Boii trag carul către răsărit, lumina scoțând lumea din întuneric: încet și sigur.

– Să sperăm că nu i-o luat careva! Rupe tăcerea-n două Una…Încep să-i deslușesc trupul împlinit: o fată pe cinste!

– Ce te holbezi așa la mine, ca la o sperietoare de ciori?

– Sperietoare de băieți, prind și eu glas.

– Ia vezi, poate te arunc în șanț!

– Ia mai potoliți-vă, că-mi speriați boii!

– Dar sperioși boi mai ai , Nea Costică!

– Hăisa, Cârlane!

– Ce cârlan, Nea Costică, nu vezi că-i cât o vacă?

– Bre, e bou, nu vacă! Și celălalt e tot bou!

– Dar de ce nu-s tauri?

Pentru că le lipsește ceva, chicotește Una… Nici tu nu ești bou: ești un taur, mă rog, un tăuraș! Mă lămurește Una, într-o clipă și-o mișcare scurtă: un ghiont pe sub coaste.

Eu tac mâlc.

ALTER EGO (16)

(sursa foto: nasul.tv)

ALTER EGO (2)

 Costel Zăgan

06.09.2019

Alter versus ego (2)

   Unu, cavalerul moldav al tristei figuri europene, s-a născut înzăuat, înaripat de noile idealuri euro, dornic să se îndrepte pe sine și pe ceilalți, să rectifice și să gestioneze natura, stăpânit de dorința de-a ieși din sine, de a identifica relativul cu absolutul, muritorul cu nemuritorul; în forul său interior războindu-se virtutea cu viciul, lenea cu hărnicia, generozitatea cu egoismul.

   Toate învârtindu-se în jurul iraționalului, magicului și misticului. În tabăra sa imaginară găsindu-se: sfântul, sacerdotul, stăpânul, fachirul, savantul, artistul, judecătorul, pedagogul, soldatul, gospodarul și călăul.

   Altu, cavaler al cauzelor pierdute, este prietenul necondiționat al așa-numitelor rebuturi sociale: infractorul, vagabondul, cerșetorul, prostituata grație mizeriei, imbecilității, voluptății, luxului și nebuniei cotidiene.

   Unu are de partea lui sfințenia, eroismul, lașitatea, forța creatoare și trădarea.

   Altu caută zadarnic adevărul, binele, frumosul, fericirea și siguranța zilei de mâine.

Și Unu, și Altu iubesc teologia, filosofia, arta, știința, tehnica și politica și caută fericirea pe pământ, între cer și uscat, oriunde în Univers sau în cerul imaginației religioase.

   Adică, și Unu, și Altu nu-s decât fețele diferite ale Ianusului creator!