Costel Zăgan
CU PENSIA LA PAS, PRIN SATUL NATAL
Dragă cititorule, mi-am zis, ia să mai trag o raită prin satul meu natal: să văd mă întâlnesc cumva cu Domnul Dracu
Sau cu Bunul Dumnezeu. Și pentru că nu era nici timp de pierdut, nici bagaje, ca să zic-așa, nu prea aveam la dispo-
ziție, am și pornit-o: să văd care-o mai fi ora exactă pe la țară?
Zis și făcut!
Mi-am luat frumușel bastonul de pensionar și am purces
la colindat străzi, oameni și întâmplări mai de Doamne-aju-
tă, numai bune de pus pe tapet. Care tapet?
Să zicem tapetul unei zile de weekend.
Stop!
Dar duminica, duminica de altădată pe unde o fi hălăduind,
prin ce cotlon al memoriei mele afective?
Și pentru că m-am despărțit nu prea de mult timp de școală,
am s-o iau pe strada principală, cea numită atât de nimerit
Strada Școlii.
Și cum la numărul 42 locuiesc eu, am să pornesc, scuzați, spre origine!
Spre 0 (zero), cu alte cuvinte.
Firește că mă bucur că edilii sau, mă rog, cei care au dat nume străzilor, au considerat că
ȘCOALA REPREZINTĂ CENTRUL SATULUI!
Ca profesor de Limba Română, îi felicit din toată inima
pe care-o am la dispoziție:
Bravos, Monșer!
Imo pectore!
Ține-i. Doamne, că alții mai buni, tot n-avem!
Vai ce-a putut să zică, spurcata asta de gură: Ptiu!
Doamne- ferește apără ca de grindină și pucioasă!
(În încheiere, autorul articolului își face o cruce mare și de gheață!)
(din volumul CONTRA-PUNCT)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu