Costel Zăgan12.04.2021
Copilăria, bat-o vina!
Di-nu părea un copil obișnuit. Însă toți bănuiau că nu este așa, inclusiv, părinții și bunicii lui. De pildă, toată lumea a rămas marcată de-o întâmplare ce-a ieșit din cenușiul tiparului vieții de la țară.
Într-una din acele zile otova, când abia de se desprimăvărase, între casa unde locuia și cea a vecinului și totodată a celui mai bun prieten din copilărie, Ilie, se lăfăiau brazdele încă înghețate ale unui teren viran.
Dintr-odată, cu hainele răvășite și cu părul vâlvoi pe capul de unde te fixau doi ochi mici și pătrunzători, de culoarea cerului senin, și-n spate cu un coșcogeamitea ghiozdan, fugea de rupea pământul însuși Di-nu.
Gâfâind satisfăcut, ajunsese în fine în bucătăria din spatele casei părintești.
– Huo, că nu dau tătarii, îl întâmpină mama pe Di-nu. De ce alergi așa, ca apucatul !?
Cu toate că se chinuia de ceva vreme, Di-nu nu reușea nici în ruptul capului să închege vreun cuvânt, ochii numai parcă sfârâiau în aerul înghețat.
– Di-nule, ce ai în spate, măi băiete!?
– Ghiozdanul lui Niculai! Vorbele copilului de doar cinci ani se întorceau de undeva de la capătul pământului.
Mi l-o dat Ilie, că Niculai nu mai vrea să meargă la școală și țața Hareta i-o spus că n-o să-l facă popă!
(fragment din „Informatorul lui Dumnezeu”)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu