Costel Zăgan
Don Quijote de la țară
Ideea scrierii acestui text mi-a venit în momentul citirii altui text (chestie de intertextualitate flagrantă, domnule!), și anume, Dragul meu turnător de Gabriel Liiceanu. Tandrețea din titlu m-a dat gata!
O carte ce mi-a mers la inimă: domnule, ce-ar fi dacă…?
Și iată-mă-s, ca unul ce-am fost integrat, de voie-de nevoie, în vechiul sistem al Securității, gată să vă împărtășesc din experiența traumatizantă prin care am trecut și eu vreme de aproape două decenii!
Practic, mi-am pus tinerețea în slujba necondiționată și neremunerată vreodată a Securității.
Născut și crescut la țară, am auzit de Securitate abia în liceu, și anume în orașul reședință de județ, B, în urma unui conflict: i-am ”spart” nasul unui coleg de internat, după ce acesta insultase un puști, în sala de mese a internatului.
Eu, cavaler ca orice fiu de țăran, i-am luat apărarea ”inferiorului” și-l pusesem la punct, c-un croșeu de stânga (că nu făceam degeaba lupte libere, de vreo două săptămâni!) pe ăl de se dădea mare!
Un adevărat Don Quijote, ce mai!
Costel Zăgan, Informatorul lui Dumnezeu (1)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu