11. Morfologia unei zile de iarnă

   Minus opt grade. Ger. Și zăpadă de 15-20 de centimetri grosime. Ora 7 și 54 de minute. Îmi beau cafeaua matinală. Cu restricții: numai una pe zi. Probleme: cu inima. Și mai puțină sare, și mai puțin alcool, și mai puțin stres. Restricții, restricții, restricții.

   Privesc pe fereastră iarna. O iarnă autentică. Însă de sărbători, la Crăciun și la Revelion zăpada nu a binevoit să fie prezentă, strălucind orbitor prin absență. Totală. Totuși, a fost frumos: eu, nevastă-mea, fiul cel mic și a doua fată am dat tonul petrecerii de sărbătoare. Mâncare și băutură, din belșug. Brăduțul – imaculat și echipat în conformitate cu evenimentul. Căldură și muzică. Colindători. Lerui ler și mâine anul se-nvechește!…Alt plugușor își va intra în drepturi abia la primăvară. Semne bune anul are? Are.

Fiecare lucru însă la timpul său. Suntem în vacanța de iarnă, trei săptămâni. Împușcăm trei iepuri dintr-o lovitură. Crăciunul, Revelionul și Boboteaza. Iisus Hristos, Bunul Dumnezeu și Sfântul Duh.

   Toate acestea îmi amintesc de Radu Gyr și de colindul său ceresc, inefabil și arhicunoscut. Cu toate acestea, voi reproduce, mai la vale, din volumul său Anotimpul umbrelor, ultima poezie:

 

Zăganul

 

Legenda i-a stins toată seminția

și i-a-ngropat-o-n zalele zăpezii,

pe unde capre negre-și urcă iezii,-

iar platoșele rocilor trufia.

 

Singur rămas pe gresii de ardezii,

își simte-n solitudine tăria

și față-n față stă cu veșnicia,

sub viscolele verzi ale amiezii.

 

Durând din vreme veche-n vreme nouă,

e ultimul zăgan rămas pe creste.

Nu-i pasă dacă grindinile plouă,

 

el știe doar că biruie și este,

și-n piscul unde bea azur și rouă,

zbârlit, înfruntă secol și poveste.

 

Sonetul a fost scris în data de 5 august 1968. Pe atunci, eu aveam 10 ani. Astăzi, numai tăcerea ar putea continua acest poem superb.

 

Ridică-te, Costele, noapte bună, Radule!

Sursa foto: static.eva.ro