Un car de copchileți
–Nea Costică, mâine mergem cu carul după copchileți, la gostat!
– Mergem, dacă trebuie, punem carul în foncție!
– Îl punem, merge și Una cu noi!
– Să meargă, că este loc destul!
– Atunci, rămâi cu bine!
– Cu bine să fie!
A doua zi, cu zorii în cap și cu cheful de treabă dat la maxim (deși habar n-am dacă Maxim știe de treaba asta!)
ieșim din sat: eu, Una și Nea Costică. Soarele era abia cât o dungă la orizont. Noi, o țâră mai sus. Într-un car cu boi.
Nea Costică era ca de obicei calm și cu zâmbetul gata s-o ia la vale.
– O să fie cald și azi, auzim dintr-odată vorba domoală a lui Nea Costică – blândețe coborâtă pe pământ. Tăcerea ne ține gurile adormite: mie și Unei. Boii trag carul către răsărit, lumina scoțând lumea din întuneric: încet și sigur.
– Să sperăm că nu i-o luat careva! Rupe tăcerea-n două Una…Încep să-i deslușesc trupul împlinit: o fată pe cinste!
– Ce te holbezi așa la mine, ca la o sperietoare de ciori?
– Sperietoare de băieți, prind și eu glas.
– Ia vezi, poate te arunc în șanț!
– Ia mai potoliți-vă, că-mi speriați boii!
– Dar sperioși boi mai ai , Nea Costică!
– Hăisa, Cârlane!
– Ce cârlan, Nea Costică, nu vezi că-i cât o vacă?
– Bre, e bou, nu vacă! Și celălalt e tot bou!
– Dar de ce nu-s tauri?
Pentru că le lipsește ceva, chicotește Una… Nici tu nu ești bou: ești un taur, mă rog, un tăuraș! Mă lămurește Una, într-o clipă și-o mișcare scurtă: un ghiont pe sub coaste.
Eu tac mâlc.
ALTER EGO (16)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu