N-AM CURAJUL
N-am curajul să privesc în fiecare zi în oglindă: îi simt ironia crăpându-i pe buze.
Îi întorc spatele cu bucurie, nu-i cunosc pe cei din urma mea: de ce-mi răsfoiesc amprentele ca pe frunzele toamnei?
Doamne, îmi beau cafeaua ca pe o cupă cu otravă: revigorantă!
Între timp, lumea se spală pe mâini cu acest verde târziu de toamnă.
Și bucuria, și tristețea dau în clocot ca mustul în butoi. Bulele de aer îi măsoară viața...Efemeride de doi bani...
Aveți dreptate, până la urmă, restul e totul!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu