Nu pot să vorbesc despre Dumnezeu decât uitându-mă în oglindă, pierzându-mă în argintul ei nemărginit. Nu mă văd vorbind despre Dumnezeu, pornind şi învârtindu-mă până la extaz, în jurul unei teme. Este ca şi cum ai fi priponit de propria-ţi libertate.Şi , mai ales, doare !
Recunosc : mi-ar place să zbor cu aripile înfundate în buzunare până la coate !
Însă, una este ceea ce poţi să implori din genunchi, şi cu totul altfel arată cererea manifestată stringent în poziţia verticală. Omul se roagă, în genere, când nu mai poate. Sau are nevoie. Ori vrea alt-ceva.
Mai rar, când nu poate să spună altfel mulţumesc.
Ca şi rugăciunea, predica nu poate fi spusă oricând, oriunde şi oricum.
Nu pentru că ar depinde cumva numai de receptor. Nu-i aşa , Dumnezeu este receptorul absolut, prin excelenţă !
Aici stau, ca la un infinit post restant universal, toate suferinţele şi bucuriile lumii.În perpetuă aşteptare !
Dar, vorba lui Shakespeare, restul e tăcere.
Costel Zăgan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu